vendredi 22 juin 2012

Summum bonum

.


Swans – Children of God, zăngănind etrierii din grinzi, îmbătîndu-l pe chirurg cu o propunere subversivă, de necîntărit. Un proiect întreg Oficiantul rage în delir: Save your souls!  Praise the Lord   Save your souls!   Şi Orlov rînjind magnific:
Hey man Save your sins!“
           
Coridorul se adîncea verzui. Grădină alternativă – codri de mucegai zbucneau adăpaţi în averse de flegmă şi puroi. Tot încerca să înainteze. În fapt se tîra pe tavan; străin tolerat printre libărcile al căror stup erea Spitalul întreg. Spitalul mare Acest Institut de medicină ilegală.  Cu cît se urnea spre ieşire, cu-atît se-ndepărta de ea.  Nothing inside you is real → Swans, un fel de veşnica pomenire pentru Ian Curtis.
Mîzgăleală diformă pe peretele din stînga - Iubeşte-te pe tine însuţi ca pe aproapele tău  Şi Orlov rîse spart, zgrepţănînd aerul cu nechezătura lui.   Rîse.   Şi rîse încă.    Pînă la completa lehămeţire.  
Nimeni nu îmi este inferior; atîta timp cît eu sunt inferior. Rafinat înseamnă să-ţi savurezi pînă şi dezgustul.     www.greatza.bleah   Mai prejos de-atît numai tot eu aş putea fi…  (May God forgive my humble modesty .)
Şi ciupercile se ondulau, topindu-se unele peste altele, picurînd aberant, inventîndu-şi gravitaţii personalizate Fiecare spor în altă direcţie. Bălţi aeriene migrînd, încrucişîndu-se, puind, scurgîndu-se. O societate verde/ neagră, spongioasă şi tulbure, lăţindu-se pe geometria unei caverne prismatice. Coridor fără scăpare = tranşee ferecată.

Plonjă scurt în carcera closetelor:
Hic jacet gloria mundi.“
Latrinele unui război pe vis şi pe trezie. Steeple-chase printre recifuri de fecale. Promontorii moi, obstacole cu moţ, tezaurul acestui tărîm.   Căcat = etnie majoritară; cult hirotonit Faptă/ răsplată  Slujbă/ venit; impozit  Căzu pleznind cu picuri; cu fragmente. Bucăţi de memorie răpăind în mareea de urină în care se zbătea. Urină rece; veche; dializată prin crăpăturile din plafon, în jurul fiecărei ţevi. Nenumărate ţevi.  Aerisiri zidite. Ventilaţie stătută. Doar clipoceala strop cu strop plescăindu-i pe gît; urină.
Sweet fucking Hellsinore. Wheres my Ophelia?   Find my Ophelia or I shall drown myself!“
 Priponit în genunchi, coate. Picioarele desfăcute. Mîinile în lături, cu palmele în sus; aşteptînd cine-ştie-ce graţie, ce viol. Aşteptînd. Urină prelingîndu-se pe blasfemia becului de douăşcinci spînzurat undeva departe; deasupra; nicăieri. Instanţa supremă. Soare local.   Privind înainte; privind orb, Orlov se strînse, îşi duse piciorul drept spre lateral – dîră adîncă prin balega răspîndită pe ciment.
Davai patrie, rînesc în tine ca-n cimitir. Au refulat canalele ? A refulat istoria? Au refulat canalele?… Erupţie de rest.  Looping în mocirlă.    Ce fel de botez mi-e mie acesta?“
Încercă să se ridice. Lunecă pe loc. Un stol de viermi; mari; mici. Ornament vivant pe pereţii împroşcaţi. Soi de soi – striaţi ori lungi. Nu căutau oarece; ei ereau acasă. Orlov căuta. Orlov înotînd prin nămeţi de căcat. O tenie i se prelinse peste obraz şi-l înfăşură după ceafă. Un roi de lipitori balansă  pe pragul uşii
Jungherul în tîmplă:  Oare nu-i mai bine să rămîn aici?“
Jungherul în inimă:  Toate acestea îmi sunt proprii.“
Jungherul în aripi:  Cum să plec?“
Jungherul în ochi:  Fructe ale pămîntului V-am găsit Plăceri, plăceri  Apropiaţi- De-acum nu vă voi mai ocoli.“

Îşi admiră torsul mînjit şi ideal, vorba lui Oscar:
Vindecă-ţi sufletul prin simţuri şi simţurile prin suflet…“ şi se întinse nesfîrşit de tandru cu pieptul şi obrazul în mlaştină. Prometeu dezlănţuit, autist, consumîndu-şi ficatul de unul singur. Lipitorile îi simţiseră urma şi-acum îl năpădeau mignone, lascive ca neşte copii stricaţi.  Children of God.
Aşteptăm miracole în condiţiile în care noi nu suntem miraculoşi. Ce vulgar Îmi asum vina tuturor succeselor mele.  Nimic mai nociv ca reuşita.   În plex, nene!  Te lasă lat…“ 
Şi Orlov îşi simţi tăişul cel dîn inimă cum porneşte să i se plimbe prin tot trupul.
Săltă şoldul împungînd inundaţia, posedînd resturile tuturor.   Restul oricui.   Restul nimănui. Orlov în cloaca celorlalţi; un arhipelag de dejecţii.   Orlov revărsîndu-se sub torente de urină. Primindu-şi binecuvîntarea cu buzele deschise şi înşfăcîndu-şi bucuria cu o tăvăleală.
Supliment la Porunci – Să nu-ţi fie scîrbă!“
Graţiat de la minciună – luîndu-şi în primire imperiul. Mai bine-n deznădejdea lui Tantal decît în fericeala de drept comun. Mai bine un căcat adevărat; decît orice iluzie. Căci încunoştinţîndu-se cu căcatul, iluziile sale vor fi mai departe de adevăr. Mai infinit stăpînite.

           
Cabinetul lui.   Tencuiala atîrna în acelaşi stadiu de lepră ca şi pe coridoare, abandonînd uneori hălci de rană să se facă zob de ciment. Pe peretele din faţa biroului – o gravură. Banda lui Mœbius făcută din spini. O eternitate de dureri.
Dibui cu mînă oarbă prin dulap.  Trase tîrîş o uniformă pusă pe băţ; dimpreună cu neşte cizme nalte de ofiţir.
Şi se scrută în rama uitătorii; aşa alb cum erea, încuiat şi cu sabia de paradă la şold. Preobrajenski Regiment. Amintire genetică; nobleţe de pus în cui.
Se expunea superb.   În lăuntru se surpau lumi.


Hotărî, aşezat în fotoliul lui jerpelit, că e prea mangă pentru a mai încerca să plece. Biroul – plin de sertare, îl ţinea să nu se prăbuşească. Loă cu-o mînă tremurîndă ţigara, cu cealaltă dibui după chibrit. Trona în miezul unei nopţi egale, fumegîndu-şi mahorca, rememorîndu-şi pacienţii. Un director de puşcărie; asta erea. Inviolabil; izolat; cotrobăind zilnic cu mîinile prin pedepsele condamnaţilor săi. Mestecînd aceleaşi înjurături, scuipînd aceleaşi mustrări, încarcerîndu-i în saloane, cetluindu-i de paturi cu medicamentele. Un gardian prizonier, păzit cu vaiete şi oftaje de către chiar cei daţi în grija lui.
            Fişele, stivuite toate în ordine, formau un pomelnic încasetat în locaşurile mobilei. Numele şi datele atîtor muribunzi (vii, etc.) notate de atenţia lui acribiloasă, neuitînd vreun amănunt. O listă de sărindare avînd reţete drept colivi şi analize – lumînări.
            Le răsfoia cînd şi cînd, comemorîndu-i. Pagină cu pagină, urmele neştiuţilor ce rîmaseră prin noroaiele acelei vieţi cu mult înainte ca el să fi promovat pînă la a-i cerceta.
            Se prăbuşesc bisericile; de disperare.“
            Lisandru, Marin, Tănase, Ion cu tot neamul lor cel adormit Nicola, Vanghele, Aspasia Niculae, Gheorghe, Gherghina, Mariţa, Niculina, Petra, Tinca.  Rada şi Iordache

            Exodul lui Nicola? Tîrîndu-şi nevasta şi cei trei prunci prin foametea raidurilor aeriene → să bată mingi sărmane pe maidanele Salonicului, zburdînd o dată cu bombele Ori intrînd într-o ţară căsăpită, înghiţind tot ce li s-a împins
            Amarul lui Niculae? Înfundat într-un clondir de holercă. După ce Gherghina, nevastă-sa, a murit cu pîntecele-nfipt într-un gard de pe urma unui zănatic de neam de-al ei Rămînînd Niculae cu patru guri de hrănit. Certat cu popa satului → şi-a oficiat liturghia în bătătură, cu copiii împrejur
            Plecările Niculinei? Al treilea născut al lui Niculae avea să-şi petreacă viaţa răstignindu-se pe drumuri fără ţel, avînd drept zestre Psaltirea  lui tat-său  şi  drept rezultat  un vraf de icoane pe care singură şi le-a iscat.
            Iordache, diacon de biserică, întreţinător unic al alor săi. Loat la oaste peste numărătoarea dreaptă. Rămas prin Odessa.  Rada, în urma lui, crescînd şase copii cu vaca pe care i-au colectivizat-o
            Martirii batgiocurii defilau într-o procesiune cumplită. Cu neşte concluzii covîrşitoare. Iar una mai abitir ca toate:
            N-ai ştiut să-ţi pui cap zilelor la timp – atunci rabdă!“


Peste încă un ceas:
Se uită cu loare aminte, căutînd niscai căcat care să plutească şi în seringa lui; proprietate personală. Seringa lui cea de toate zilele, dosită la rece între puzderie de flacoane. Doză cu precipitat care-l împingea să rătăcească în traseul celei mai indiferente realităţi. Diareea sleită pe zugrăveala decapată; fluviile de rugină; bălţile de pişat; scurtcircuitul care strălumina în acel iad al vindecării Vindecătorelii 
Ţara pe care o ţin în mînă. Şi se bagă pe perfuzie. Fără ea, aş tot visa. Ficţiune, numele tău e paradis! Civilizaţia modernă postulează individul ca sumă de necesităţi.
  Limitele biochimiei de sinteză: nu-mi pot expedia sunete pe venă.   Ba pot... Cocktail fatal: Swans, Einstuerzende Neubauten şi Hildegard von Bingen.“
Se sprijini de zid şi-şi legă strîns garoul:
Rabdă omul ce rabdă, dar se mai şi abţine. O să-i chem pe băieţii din Frisco să fută în căzile de la reumatologie.  Cînd or vedea budele or să-mi pupe poala   Punem de-o partuză în sala de naşteri.“

Îşi dădu drumul pe jos. Picioarele prea lungi se izbiră de frigider. Mîinile se agăţară de masă. Fruntea aproape atingea plafonul. Garoul se zvîrcoli, sărindu-i de pe braţ. O picătură de sînge valsă pînă ce, tremurînd, se smuci în lături explodînd pe pavimentul îngheţat. Orlov îşi bătu pleoapele.  Îşi bătu inima.   Pleoapele.    Inima.        Inimaaaaaaaaaaaaaa

Hai, vierme. Dă din aripi.“

Şi noaptea i se opri în gît, nod parfumat.


Tulbure; tulbure. Prompt.  Orlov în patru labe, dînd ocol mesei de autopsie. Tavanul nu mai e aşa de aproape. Şi nici membrele lui nu se mai deşiră ca tentaculele. Bîjbîie tîrîndu-şi transa după el. Terfelind-o cu pricepere şi lejeritate prin băltoacele de apă cu detergent şi mici cheaguri – souvenir de la vreo tranşare.  Gărzile lui ereau un fel de saturnalii revival – dezmăţ fără protecţia muncii; beţie cu cloroform.
            Drept. Cabrat. Îşi aminti... Îşi aminti. Unde rămăsese. Şi o grimasă de furie îi strepezi figura.  Erea modul său de a se îndurera.  Încruntătură cotropind Lumea. Şi rînjet scurt fluturîndu-i preţ de-o strîmbătură pe faţa lui ridată; smeadă. Cicatrice cu titlu de chip. Ochi avizi, întunecaţi; perforînd capacele de metal ale cuptoarelor. Cuptoarele de păstrat.
Ia te uită:  un iad  întreg, sodomeniu de activitate → ce-i al meu e pus deoparte. Şi cum mai colcăie de îngeri: eu îi regulez pe toţi.“
                Se răsuci pe călcîie şi smuci zăvorul, descuindu-şi cămara. Descuindu-şi dorinţa. Frustrarea.
Grade Fahrenheit; grade Richter; grade excœlsius Etajul trei, ca sticla în raft – adîncimea potrivită – from ever to eternity. Cu ghiaţa pre moarte călcînd, în acest excrematoriu cenuşa e zăpadă iar focul e ger. Bună dimi-seara dragul meu drag, soarele străluceşte în irisul tău ceţos.   Luna-ţi toarce la picior.  Iar eu îmi încep idila. M-am îndrăgostit iremediabil după ce voi fi petrecut o noapte cu tine şi cu anestezistul. Ménage à trois. Cu tine pe masă. Cablat fedeleş; respirînd la comandă. Respirînd. Dragul meu drag. Te perfuzez cu vin şi bînd din tine voi fi ultimul tău oficiant. (Să audiem Variaţiunile Goldberg, valorează fix cît o grijanie.)
Dragul meu drag – de-adio măcar.   Primeşte-.  Desăvîrşit cum eşti. Lipsit de memorie. De puls. Mut la rugăminţile mele. Surd la tentaţiile mele.
Spiel mit mir weil wir alleine sind   Spiel mit mir ein Spiel. Über den Liebenden gibt es kein Gesetz  Der Tod ist ein Dandy. 

Vă detest pentru cum dezertaţi de lîngă mine.
Ce-mi mai rămîne decît să vă iubesc. Pînă la unul.
Ce-mi mai rămîne decît
Ce-mi mai rămîne?“

Şi-n timp ce se adîncea, în dreapta luă paharul de merlot şi scutură niţel pe jos:
Hai să-i fie lui Gilles de Rais, odihnească-se-n ce-o vrea el.“


Trag la ţintă-n propria-mi piele.  Croindu-mi cîte vieţi doresc.  Şi-n care dintre ele voi muri? În care-oi îndrăzni să mor.  Sau doar îmi practic instinctul de eternizare?
Unde sunt adevărat? Acum, cu cravata vajnic înnodată, cu vesta strînsă ca o carapace. Acum. Sau atunci cînd îmi căutam idila prin frigider?
Cel mai puţin abominabil este să o fac de-a binelea.   Nu părelnic. Dar cine poate certifica / separa de-a binelea de părelnic?…  Suntem în amurg; nu mai există contrast.   Gata cu diferenţele.  Mai rămîne doar opţiunea mea intimă: sunt perfect inocent?  Sau perfect criminal?  Cîtă virtualitate stă în crima mea? Dar în inocenţa mea?
Care din noi sunt eu?


Sunt eu Nu sunt eu
Şi-şi puse un genunchi pe granitul rece al pardoselei.
               Dacă mai mă doare puţin – poate voi fi un eu superlativ
Şi-şi zvîrli o lovitură de lanţ peste spate.
               Sunt eu Nu sunt eu – şi se tîrî cu şalele frînte. Cămaşa îi lunecă sfîrtecată. Umărul drept sîngera.
               Sunt oare ?
Şi-şi trecu palmele pe zgrunţurii tencuielii pînă le făcu tot o rană.



Sau altfel spus:                                 Nu e suficient să fi comis o crimă, trebuie să o meriţi şi să
        meriţi a o fi comis. – Jean Genet



Nikolai Orlov, medic primar măcelar. Acest cavaler Spintecă-Tot, care postoperator spărgea fotoliile cu şezutul său ascuţit, dregîndu-se de cele îndurate printr-o recluziune în care să  pilească pios, încet şi sigur o fiolă de krepkaia; între ecourile lui Tom Waits şi neşte reverberaţii de Lou Reed.
Shiny, shiny, shiny boots of leather
Whiplash girlchild in the dark
Clubs and bells, your servant, dont forsake him
Strike, dear mistress, and cure his heart → For Im a rain dog too
           




Niki.      De la Necator.

.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire