vendredi 22 juin 2012

Spæculatio spæculi

.


Gnossiennele lui Satie vălureau aerul ca neşte meduze mari, cu volte leneşe prin lumina uşor afumată a lui septembrie. Căldurile-şi aflară istov. Gutuile se hîrjoneau pe crăci. Un parfum incurabil de trîndăvie şi suficienţă se scurgea galeş din toată fiinţa Moştenitorului. Îşi tocmai fecuse plimbarea. Ieşise într-un costum de culoarea castanei. Defilase încet prin faţa mării. Stîrnind fluxuri pasionale şi tandreţuri înspumate. Nimeni nu clintea muzica acelei zbateri. Nimic strein care să intervină în neştirea acelei vraişte.
Spre prînz se întoarse în casă. Les airs à faire fuir îl alungaseră de pe plajă.   Zăcerea îşi cerea obolul.    Ori poate oglinda şi-l cerea.
Trebuia să înceapă pregătirile pentru seară. Tocmai bătuse doispce-n punct şi pînă la şase abea-i ajungea timpul să se decidă ce haină să-mbrace şi ce baston să poarte; ce pantofi să încalţe şi cîte inele să-şi înfigă în dreapta. Cel ce îşi construieşte imaginea, în fapt îşi renegă trupul. Dandy-ul se sanctifică din viaţă.
După o jumătate de ceas se prăbuşi ostenit în jeţul lui din bibliotecă. Biblioteca lui vastă cît un living şi aromitoare ca un pat desfăcut. Cămaşa i se înfoie apretată, rece. Pînă cînd pleca erea vreme să asude puţin,-i topească din scorţoşenie. Gulerul să se muleze docil pe rotunjimea gîtului, să nu-i mai sfîşie carnea. Cravata să aibă timp să cedeze din strînsoare; broşa de topaz care o susţinea să se aşeze mai bine în reverul vestei.  Îşi trecu peria prin păr. Cu o săptămînă-n urmă se tunsese ofiţereşte. Acum, onduleuri aurii i se încolăceau pe umăr.
Uitătoarea clipi somnolentă. Se urmări cu flegma dură a melancoliei încuiată în privire. O rază vîscoasă ca o apă stătută.  Se înfrupta lacom din propria imagine. Pleoapa căzută, grea.  O exoftalmie vagă şi sprînceana subţire, frîntă. Severă.   Carnea sub ochi se năruia într-un cearcăn gros, veneric. Nuanţa irisului se schimba mereu. Întunecîndu-se noptatic în lumina lumînării ori strălucindu-se focos în pala vreunui soare.
Falca înaltă, puternică pentru un chip îngust. Bărbia voltă; vag retrasă de capriciul buzelor care se concentrau ţanţoşe. O gură frumoasă, mătăsoasă. Arcul buzei superioare se lărgea mult, dîndu-i un aer plictisit iar cutele laterale ce coborau din dreptul nărilor accentuau un fel de scîrbă domnească, nemărturisită dar evidentă. Erea mulţumit pînă şi de felul în care i se lăsa hoitul. Erea mulţumit. Suficient. Satisfăcut. Nu se conservase cu isteria maniacilor ce voiau să intre în etate cu obraz de adolescent. Ci consimţise la cîteva alterări; care de altfel nu făcură decît să-i crească prestigiul. Genele se bătură extravagant de lungi. Şi un surîs abstract îi întinse buzele. Mai exact cea  de sus. Cealaltă rămînînd printr-un arteficiu discret neclintită; goală de expresie.
Cuta din colţul gurii i se adînci sub bucurie. Pleoapele se dărîmară greoaie; căptuşite cu vise ude. Se răsturnă în fotoliu, oferind luminii ce-l survola un profil arogant, fin şi stîncos ca o cremene, cu un nas drept, lipsit de accident ori compromis.
Sub imperiul lenei se strecurase un plan vag. O dorinţă pe jumătate schiţată. Ceva fragil şi abea decelabil în toată tulbureala ce împrejmuia. Fotoliul oftă din străfundurile voluptăţii sale catifelate. Liniştea gemea aţîţată. Iar Moştenitorul reuşi să îşi formuleze pofta ambiguă cu care-l încerca lihtisul amiezii. Îşi mai privi chipul o dată în uitătoarea spînzurată lîngă fereastră. Carnea stetea frumoasă, palidă - aurie. 
Tîrziu, după ce-şi muşcă buzele, reuşi să se trezească de-a binelea. Să fi fost senzaţia aprigă de autosărut; sau doar nuanţa-i întunecată ce palpita ca o şoaptă Un val de sînge îl năvăli în obraz, apoi scoborî prin tot trupul, dezmorţindu-i visările într-o excitaţie ca o broderie. Se ridică încet, troznindu-şi articulaţiile şi întinzîndu-se. Piciorul se înfipse cu putere în blîndeţea covorului. Mîngîie scurt uşa de la armoar; apoi, furişîndu-şi mîna în întuneric bălăci pînă scoase o rochie neagră-violet cu turnură şi trenă.
Hainele începură să curgă de pe el. Vesta se grăbi să scheaune zvîrlită pe-un spătar de scaun. Cămaşa o urmă clevetind. Pantofii zdrăngăniră în mijlocul camerei. Totul, pînă la ultimul fir – zăceau care pe unde, aruncate de inspiraţia vijelioasă a Moştenitorului. Oglinda garderobei îl trase în admiraţie desfăcută, oferindu-i sprijin; ispită. Se decise tardiv să-şi pună dedesubturi negre; neînflorate. Corsaj să-i prindă un piept absent Îngăimă un surîs în timp ce-şi constata lipsa. Doar umerii îi rămîneau suspect de largi. Incomozi şi inapropriaţi pe sub toate pensele, faldurile şi zorzoanele ce-i asfixiau. Mînecile  coborau  strînse pe braţe, terminînd cu cîte un buchet de volane din care ţîşneau palmele albe-aurii, prelungi. Degetele se agitară puţin în aerul stătut, după care se crispară în catifeaua rochiei. Părul se zbătea cuceritor. Moştenitorul visa senzaţii incerte. Un parfum bolnav curgea dîn ochii lui, potopind totul prin preajmă. Cu o mînă moale îşi răsuci onduleurile ridicîndu-le deasupra cefei.
S-a machiat îndelung. Din gros. Pedant. (Perdant…) Un fond de teinte care să-i îndulcească cele cîteva riduri din coada ochilor şi cutele gurii. Cinci nuanţe de fard pentru  pleoape. Un alb strălucitor care-i sublinia exoflalmia. O pudră de bronz sub pomeţii obrajilor. Gura îşi află masca într-un carmin mort, opac. Priviri largi, ca fagurele topit străluceau cînd şi cînd printre toate umbrele ce-i ascundeau. O dîră abea desena frîntura sprîncenei iar genele se bătură pătate în funingine.        Şi o plăcere lipsită de reper sau pudoare, clocotind jilavă în buzele întredeschise cu care Moştenitorul îşi desăvîrşi imaginea.
Apoi îşi înfipse un ametist cît nuca în inelarul dreptei. 
Gemu încet de tot cînd cerceii îi muşcară urechea. Carnea se înroşi mai mult de surpriză decît de durere. Ca sub un sărut perpetuu.  Şi totul erea rece.
Ne fardăm, dar în fapt ne publicăm lipsa de chip.
Ne îmbrăcăm. Dar în fapt ne proclamăm lipsa de trup.
Vestimentaţia e cel mai intelectual mod de a trăi clipa.“

Ieşi furtunos pe scara de la intrare. Un mantou de vulpe albastră curgea de pe umerii lui violenţi. O blondă năucitoare. Şi nici aia adevărată.           
(God Save the Queen !)

Tot drumul pînă la legaţie, tocmai în miezul oraşului,  şi-a comemorat febril bucuria stranie de a se îmbrăca. De-a se reformula. Drept altceva decît ştia chiar şi el despre sine. Înota în interiorul unei femei. El erea acelaşi, dar trebuind să fie ea de-acum. Ajunsese în adîncul cald şi găunos pe care-l ascunde orice rochie.      
Intră  tîrîndu-se.     Tîrîndu-i şi pe ceilalţi în urmă.
O sindrofie cu măşti şi zorzoane şi champagne. Şi zăngăneau cu toatele-a ţicneală; şi erea lume bună şi amestecată – neamuri din cele streineşti (snobes sans frontièrres) – şi multele lumini ţipau în fereşti:  Sol non occidat !  Veneau carrozze fărde cai, mustind de boarfe muiereşti, mătăsuri, catifeluri, grele blăni Şiraguri de perle se tîrau pe trupuri al căror ultim sacrificiu le erea dezmăţul. Veneau şi fracuri aspre de miniştri; ori mantii largi de cavaleri trecuţi; armuri sau togi; pinteni ori ghetre. Cu pălării de fetru sau curone de-aur.
Erea destrăbălat şi tăcut; ca aurul într-un ciorchine de bani calpi. Aproape orbit de propria încîntare, naviga într-o frumuseţe compozită, străină firii lui. Străină. Pe care o admira prea de-ajuns ca să mai considere şi admiraţia din jur. Îmbălsămat în ce simţea, înfăşurat în ce iubea; luă o cupă şi se trase-nspre seră. Tot vacarmul de şoapte şi ocheade se astupă în dosul uşii după ce o închise. Marea spumega lovindu-se de dig. Stoluri de stropi săraţi veneau să se odihnească pînă pe geamuri. Vuietul de-afară ajungea cîntec moale izbindu-se galeş de florile ucigător  înmiresmate ce creşteau în lăuntrul ca de cochilie. Moştenitorul găsise protecţie. Ascuns; se răsturnă pe o sofa de nuanţa fumului. Îşi pîndea irizările dulci ce-i străbăteau carnea. Închise ochii.   Beu încet.  Beu rar.  Inspiră adînc uitîndu-se spre cerul spuzit ce se iţea printre ramurile unui liliac. Un sentiment de perfecţiune îi năpădi gura lăsîndu-l fără grai. Vinul dospea în viscerele lui, încurcîndu-l şi doborîndu-l.
Tîrziu, greu – simţi o detunătură în dreptul şoldului şi mai apoi cum cade într-o visare egală.
Un alt fel de parfum se ridica dintre faldurile rochiei.


.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire