vendredi 22 juin 2012

Manualul micului melopat

.


Scufundat pe sub marşuri funebre şi legănat în valsuri triste, ros de gymnopedii şi spulberat în gnossienne, motete dărîmătoare, preludii de mare istov şi pavane cu iz de requiem, Moştenitorul dezvoltase manii şi ciudăţenii, idiosincrazii, nevroze şi alergii. După cum urmează:

Ar fi culmea, după ce că am casă empire să mai şi ascult muzici empire. Beethoven e cît se poate de redundant pe lîngă mobilierul din drawing-room.“

Altădată îl lăsase pe Orlov să dibuie printre înregistrări. Iar Orlov se execută inocent/ criminal, cadorisindu-şi gazda cu o audiţie cum nu se poate mai nepotrivită.
Sunetele coborau dinspre pereţi, de sub maldărele de tapet şi lambriuri. Ceva baroc cu orchestră de cameră. După primele acorduri, pe faţa Moştenitorului apăru incipienţa unei grimase. Peste cîteva măsuri, strîmbătura îl coclea pe de-a-ntregul. Întredeschise buzele scîrbit. Monoclul îi căzu leşinat de oroare. Un vaiet răscolitor ţîşni peste partitură – lamentul său ofensat.
Apoi, trăgîndu-şi răsuflarea:
- Pe Vivaldi  nu-l iert decît pentru Gloria.


Orlov
Că  erea cabernet sau  muzichie, sminteala  lui  încreţea  logica făcînd-o dantelă, impunîndu-i judecăţile sale drept legi şi gustul drept naturaleţe.
Într-una din zile l-am găsit ascultînd un soi de vecernie personală din Libre Vermel de la Montserrat.
- Cu Carl Orff s-a intrat în adevărata epocă a pioşeniei. Şi poate cu Narzis & Goldmund al lui Hesse. Cum altfel să aduci omagiu eternităţii decît făcînd asemenea explorări tandre asupra unui cotidian cu care nici un altul nu are ceva comun. Să reconstituim dar; şi vom simţi mai precis vremelnicia. Zădărnicia. Să reconstituim dar; să rîdem, să plîngem, să dansăm şi să ne rugăm aşa cum o fac cei despre care nici numele nu va fi rămas. Să punem de un parastas în care să gîndim – tresărim – iubim – detestăm ca şi cum am fi ei; cei adevăraţi. Hai, să fie primit, coane.
Atîta frumuseţe. Atîta frumuseţe Dar eu unde eream pe vremea aia? Unde –   făcu smucindu-se turbat în uimirea mea de contemporan.“


Amenzi:

Numai ascultînd Mahler se poate înţelege de ce s-a iscat războiul din 14. Mahler este rubefiantul, excitantul. Vodca – opiul – supradoza. Mahler a creat un Reichstag sonor cu ciupeli din Wagner + paranoia din dotare. Apoi, ca un profet de ţinută morală, a decedat lăsînd afacerea cu testament. Cui? Generaţiei Sarajevo. Războiul din 14 sunt funeraliile lui Franz Joseph. Iar Mahler este cel care pe parcursul a nouă simfonii jumate a arătat calea gloriei şi palatele lui Odin, făcînd covorul roşu pentru Arturo Ui. Mahler şi nu Wagner este corupătorul la violenţă. A se vedea primul rezultat al lui Wagner – Ludwig & Neuschwanstein. Un prinţ îmbălsămat în propriile vise şi un castel pe măsură. Nimeni n-a vrut să găsească Graalul, să fim serioşi. Toţi au vrut să se hăcuie şi să crape în drum spre Graal!
Arturo Ui & Co. sunt ieşiţi din şedinţele de psihanaliză articulate de marele Sieg Freud micului Gustav.
Penultima perversiune a lui Mahler fiind impotenţa iar ultima – să se lecuiască.“

“…Graalul lui Mahler e un vas stîlcit în care o omenire întreagă şi-a fecut nevoile.“

Lorin Mazel comiţîndu-şi masacrul asupra simfoniei a III-a.“

“…Iar a V-a = Morgă grotescă. Patologie sub formă de vals – Viena în derivă. Cu asemenea fanfară trebuia îngropat Franz Joseph.
Mahler sau triumful cu de-a sila…   → Mahleur…“

Şi tot à propos de Mahler → cîteva partituri în falset pot construi o linie melodică de mare fineţe. Dar o orchestră ?!“

“…Pînă şi Bruckner însuşi a crezut că sensul eroic din simfoniile sale se datorează filiaţiei wagneriene. Cînd de fapt, provenienţa era mai mult decît evidentă din eroicul discret şi cuminecat al lui J. S. Bach.
Bruckner presupune o lectură mai dificilă, mai solicitantă decît chiar Şostakovici. Este mai puţin previzibil decît Şostakovici. Sunt deopotrivă greu de memorat, ticurile de compoziţie fiind cele care se imprimă atenţiei. Şostakovici are ticul citatelor. Bruckner este oarecum lipsit şi de ticuri şi de citate.
Contemporani: Honneger şi Şostakovici. Honneger este o prelungire senină a lui Mahler, dezintoxicat de Freud şi vindecat de isterie.
Şostakovici este epilogul lui Bruckner în sensul coborîrii în actualitate – fie ea abjectă. → Angajarea.  Renunţarea la paradisul intelectual dantant.“

Bruckner reia mult mai eficient toate înţelepciunile emise de Wagner. Mai puţin zgomotul. Bruckner reglementează excesele wagnerismului.  Excese care vor fi preluate (recuperate!) de Carl Orff.“

“…Diatriba ameninţătoare pe care Rojdestvenski o prăvăleşte asupra auditoriului. Pe Şostakovici nu-l poate înfrîna decît grija tehnică de a-şi snopi publicul în şi mai grozave înspăimîntări. Cu derive în care totul pare să o ia razna într-un delirium tremens fantomatic, o nuanţă ce se lăţeşte asemeni unei epidemii. A o rupe la fugă cu întreaga orchestră. Vals putred, amintind de seratele decrepite ale lui James Ensor.
Presto: alămuri catastrofale, apocaliptice
Delectabil. Cum să nu-l iubesc.   Doar el mai vede ce văd eu. Un fel de Bosch sonorizat.“

Învolburatul/ splendidul concert în re major pentru vioară de Prokofiev. Cu un Vadim Repin exersîndu-şi neputinţa pe stradivariusul lui din 1708. La limita falsetului. Ce-a păzit Valeri Gherghiev la toată scîrţîiala asta ?  →  Mi-e dor de Oistrah.“

Eroismul  amărui  din simfonia în re minor a lui César Frank  →  să stăpîneşti atîtea sunete dîndu-le un singur verb.“

Rahmaninov – cînd crezi c-ai scăpat de pian, te rup viorile.“

Simfonia de/concertantă pt. 2 piane şi orchestră de Lipatti.
Madeleine Cantacuzino, Lipatti & George Georgescu. 1941.“

Lipatti, aproape mozartian de lejer; chiar şi cînd tratează Chopin.“

Vincent dIndy – simf. a II-a – un fel de Berlioz art nouveau, un Berlioz care a trecut prin Impresionism. Deşi, cu nici un chip nu-mi imaginez cum ar putea Berlioz să treacă prin Impresionism fără a fi eradicat.“    (!)

Exerciţii halucinogene: Wagner făcut de ruşi…“ …

Cantorul de la Leipzig - Titanul de la Bonn - Piticul de la Bayreuth.“

Clişeu americănesc de burtă-verde – în orice intrigă, personajul negativ (diabolic/ psihopat) ascultă muzică mare.“

Ivan Groznîi şi Aleksandr Nevski – capodopere de concubinaj artistic.“

Conc. No 1 op. 35 pt. pian şi orchestră de Şostakovici are multă clownerie în comun cu concertele lui Prokofiev.“

“…Degenerescenţa din adagio-ul concertului în re minor pentru oboi de Benedetto Marcello.“

În veacul lui Descartes pînă şi beţia e apolinică şi pînă şi propaganda catolică se acordează la registrul jansenist.“

Justa măsură pe care o avut Mozart mereu; dar care s-a ascuţit într-atîta la Requiem încît balanţa a rămas suspendată.“

Prin Requiem, Mozart face legătura între Bach şi Beethoven.“


Orlov

            Prăbuşindu-(a cîta oară…) în mijlocul propriei mele neputinţe de a face ceva (oarece). Simţind cum cedez şi ajung să dispreţuiesc tot şi în primul rînd pe mine însumi. Cum mă scufund abandonîndu-i şi abandonîndu-.
            Cu o ultimă zvîcnire de încredere  am  încercat  să  mă agăţ de Malraux.  Pentru a reconsidera. Pentru a putea continua. Pentru a nu cădea în ispita misantropiei şi a fatalismului (!)   M-am ţinut de el cu pumnii strînşi.
Pînă într-una din seri cînd, întorcîndu-mă din iadul meseriei mele, mă şi închipuiam şezînd răsturnat pe pernă  cu  Speranţa  la cetire. Ceea ce nu a fost să fie. Căci, intrînd în living, l-am găsit pe Moştenitor ascultînd Gluck. Şi erea de-o frumuseţe dărîmătoare. Fără lingură şi măsură. Fără life casualties. Fără dureri inutile. Ori încrîncenări. Lucru care m-a lecuit radical de Malraux.“


.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire