vendredi 22 juin 2012

Finis Britannia

.


Englezii vînează vulpi pentru că le place să sufle în goarnă. Iar chestia cu goarna le-a inculcat-o Hændel. Şi imnul tot el li l-a făcut: Engeland, Engeland über alles, über alles in der welt

Anglia are o singură virtute. Şi aceea meşterită la Dublin – Sf. Fitzoscar Delicvescentul.“

Irish question – există viaţă înainte de moarte?“

Ça  I. R. A. …

Pădurile Irlandei care nu se mai văd de atîta gazon.“

Byron a nimerit în Epir şi de-atunci Macedonia e teritoriu grec. God save the Queen Mulţumim Imperiului pentru oficiile de inducere în eroare.“

În lipsă de Alexandru, grecii i-au inventat pe Eschyl şi Euripide. În lipsă de istorie, făcută teatru de către Shakespeare, englezii au recuperat Grecia. Shakespeare şi vocaţia scenică a Angliei. Scenă = insulă, platformă, suspensie.  Puntea = scenă. Anglia toată e o scenă/ punte.  El s-a poziţionat strategic în vremea Elisabetei.  A croit toată istoria Angliei.
Including WildeThe Portret of Mr. W. H.

Doi protestanţi cu apucături sado/ maso curat catolice: Wilde & Gide.  Convertirea vine ca un fel de juisanţă.
Gide: nenorocit caz.   Wilde: triumf la scenă (curte!) deschisă.
Rămîne posterităţii să comenteze paritatea scenă/ tribunal, în condiţiile în care Anglia toată e o platformă suspendată. Migrarea spectacolului de la St. James Theatre spre proces la curte cu juri – în contrapartidă cu migrarea procesului cu juri transformat în bisuri succesive, îndelung ovaţionate prin aplauze specifice – huiduieli, oprobiu şi condamnare.“

Gide îşi scrie memoriile ca şi cum ar striga din amvon. Pătimaş, emfatic; declamativ. Entuziast  Inadmisibil.  Ceva pute. Ceva nu e adevărat. Ceva e jucat. După ce te eliberezi pici. Eşti lat. Eşti extaziat emaciat. Tot ce gîndeşti ulterior este liniar. Simplu. Uşor. Nu rezistă nici o tensiune peste acea eliberare în care tu ai explodat. Nu vei mai da sfaturi. Nu vei mai fi serios. Vei pluti doar. Gide n-a tras cu tunul. Gide nu s-a vărsat ca champagnia; ci ca sticla de coca-cola pe care un estet de bună/ rea credinţă o a agitat înainte de-a-i scoate dopul.  Gide e un apostol de mîna a doua, la prima mînă din reeducarea întreprinsă de Ménalque. Evanghelia după Wilde se cheamă Fructele pămîntului. Oscar e mort de mult dar bastarzii săi încă-l mai duc cu vorba
Oscar a dat cep modernităţii.   Nu credeţi?  Păi voi cu ce v-aţi făcut criţă ?“

Stuarţii ― o dinastie byroniană. A se vedea ascendenţa maternă a lui George Gordon pînă la o fiică de-a  lui James I al Scoţiei.“

Prestaţia lui Charles I ca model pentru van Dyck e o poză premonitorie din repertoriul dandy.“

Vasul Mayflower – prefigurarea pactului Nord-Atlantic.“
(Da chiar, ce s-a mai întîmplat cu vasul Mayflower în timpul Protectoratului? A continuat să fabrice americani ? vezi povestea cu rîşniţa de sare…)

Holbein nu erea nici atît de obraznic, nici atît de seducător încît să îşi permită să intre buzna în intimitatea modelelor sale. Lucru pe care van Dyck îl face cu o plăcere care nu poate fi egalată decît chiar de plăcerea celor care se lăsau cotropiţi de hărnicia atenţiei sale.
Charles I şi Henrietta-Maria trăiau o dragoste într-atît de spectaculoasă încît apariţia lui Antoon li s-a părut de-a dreptul providenţială. Instaurînd un rafinat şi de nedovedit ménage à trois. Sau într-un stadiu incipient – home videos cu amor domestic. Decenu! Charles îl tocmai pierduse pe Buckingham. Care fusese martorul unei iubiri haotice avînd ca formă de expresie criza de nervi. Ori poate că moartea lui Buckingham fusese cumva calculată pentru a declanşa celor doi o juisare specială Oare cît de mult a stat van Dyck lîngă cuplul regal. Cît de aproape. Cît de mult a văzut.“
(Ispitirile Sfîntului Anthonis van Dyck)



Colonişti  britanici  aclamaţi  (urale şi restul)  de  către populaţia neagră din Basutoland (!). Comentariu răsunător de satisfacţie. Băştinaşii se exprimă prin strigăte şi dansuri specifice.
Amendament:
Nici un european care vizionează pelicula nu poate avea habar de ceea ce vor să spună băştinaşii cu formele lor de expresie. Atunci de ce se bucură atîta comentatorul?


.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire