vendredi 22 juin 2012

Doktorexistenz als Sünde

.


Vomă îndelung.   Epuizant.   Cam ca un act religios. Deoarece asta îi erea lui liturghia cu care-şi începea treaba.
            Cerca să-şi ţină pasul. Cerca să-şi ţină firea Pasul muşca răbdător  dintr-un traseu obligatoriu; firea se zbătea capie, dîndu-se de pereţi precum un lăstun ferecat.
            Două, şapte…, nouă saloane în care chinul celorlalţi trebuia să îl chinuie şi pe el. Bocciu & demonic, chirurgul avea o apariţie de cioclu pe lîngă pacienţii săi. Le scruta puterile cu un ochi greu, negru ca o băltoacă.
            Popor monstruos, clocit în retortele sălilor de operaţie. Neamul celor căzuţi din graţia Celui ce i-a făcut. Mutanţi hilari ori doar înfiorători. Fructe chiaune, putregăite în străinătatea spitalului. Foşgăiau cu vuiet de mare în fierbere. Îşi schimbau suferinţele între ei – pasiunile lor biologice. Se onorau povestindu-şi rănile. Se cinsteau căinîndu-se.
            Ah, şi dincoace…“:
 O haită de harpii sclerozate, dînd năvală peste orice privire neatentă cu mirosurile lor de neomologat. Bătrîne tîmpite, cu decrepitudinea iscălită pe faţade, cu ochii scufundaţi în găvane, artritice, chelboase şi zborşite. Muribunde lăudîndu-şi plăgile cu gemete neruşinate, că parcă  nemaiputînd să geamă  de plăcere,  îşi dedeau singure la geoale, s-aibă de ce expira Ploşti pline de pişat şi cearceafurile mozolite  cu  toate balele şi scursurile ce se puteau închipui ieşind din neşte trupuri nărăvite-n jocul morţii. Vaietele se ridicau în tavan ca tămîia spre ceruri. Dar tavanele  celea nici becuri n-aveau, aşa că totul se-ntorcea întreit în urechile futute doar de dureri pisăloage. Totul puţea; nimic nu scăpase, pînă şi aerul ce încerca să intre prin finestre. Se tăvăleau scîncind în cor, torturaţi de voluptăţi comune. Jalnici, perverşi, descompuşi, cu escara întinsă şi pe mecle, cu pieile fleorţăite pe oase. Fiziognomii incerte, coagulate în jegul cu acte-n regulă. Îşi aşteptau licenţiaţii ca pe prescure.  Stagiari proaspeţi ca tunşi din grădină.

Doctorii mărşăluiau ordonaţi în vizită.

 
           
            Încă unul!“
Zise şi intră pe holul care ducea neabătut către sala de intervenţii chirurgicale – o carceră dotată cu aparatură specifică şi confort insuportabil.  
            Bufni canaturile, batante cum ereau; din mers fu dezbrăcat de către cîteva perechi de mîini obicinuite cu trupul lui ţîfnos coardă mereu crispată. Legat la gură şi înmănuşat, aruncă o ocheadă scurtă înspre difuzoare. Anestezistul dădu peste cap volumul şi pînă în celălalt coridor se auzi Laibach, Nova Acropola, răsunînd a sparge pereţii. Răsunînd a plezni creiere.  Răsunînd.
               
                Arbeit macht frei?    Păi să muncim dar.  Poate-i eliberăm pe toţi.“

Grief-on:


                Stridenţa surdă, metalică, potolită – cu care Orlov îşi exercită stilul/ împunsătura/ cusătura
            Orlov decupînd cu fineţe într-un ficat de nerecunoscut.

.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire