jeudi 21 juin 2012

Coroana

.


Orlov
            Am întîrziat să tratez în detaliul cuvenit un subiect care mă va fi frapat dintru bun început; dar în tema căruia mă am mulţumit doar cu enunţarea unei eboşe vagi:  părul Moştenitorului.
            La vremea nocturnei cu gîrlă şi tribunal erea doar unul din elementele care îi construiau misterul (Hispano-Suissa, costum alb colonial, păr de divă…). Iar într-o asociere a extravaganţelor se întîmplă un soi de ponderare, de redistribuire a interesului spectator – de aşa manieră încît nimic nu distonează dar unitatea dă bizarul.
Şi ce era mai izbitor? Blondeţea sa covîrşitoare sau venele lui de patrician ofensat? Am început, ca orice consumator de drept comun, prin a-i devora acţiunile. Fuga lui ca metodă de-a locui, tentativa de suicid ca stil de viaţă; memoria ca tabiet curent. Dar, în cele den urmă, chiar şi asemenea îndeletniciri pălesc pe lîngă imaginea părului său. Pe care l-am aflat a fi o acţiune în sine. Fastuos, aurit ca o cădelniţă, fascinînd cu toate vîrtejurile sale înnodate şerpărie. Buclele curgeau grele pînă pe la jumatea spatelui; tot într-un suspin. Foşneau grav, surd, încolăcindu-se pe după rever.
            Dacă ar fi să-l consider abrupt, aş zice că părul erea primul care dădea reperul întregii fabule. Atît de straniu în forma şi dimensiunile sale, ca un autoacoperiş extins din zdruncinătura nervoasă ce cu-aşa tiranie îl ţinea-n vrajă. Se apăra de Lume. De oricine. De aerul care-l înconjura. Pitindu-se sub căderea spiralelor acelui păr, hăţiş capodoperă – o colivie moale pentru un ghem de traume.
            Dar asta o am înţeles abea cînd l-am văzut înotînd. Părul său erea mişcător şi puternic, ducîndu-l printre ape, trăgîndu-l aşa cum braţul poartă un trup. Părul său păştea valuri şi balansa în curenţi, croindu-şi drum cît o aripă monstruoasă, risipită, crescută direct din gîndul beat al Moştenitorului. Un păr amfibiu, conştient şi versat – un gînd paralel, raznissim şi delincvent.

            Apoi. Într-una din seri. Una din acele seri plumburii - hematite, cu cer de petrol şi plajă de abur. Încuiat/ ferecat în montura buclelor sale, narcotizat de propria strălucire, Moştenitorul căzu în somn. Prăbuşit neclintit, respirînd cu ordine de prunc. Iar eu admirîndu-l cu ocheada unui Irod. Asasinul/ vînătorul este victor/ siegfried/ nikolai în măsura în care îşi admiră prada. Trofeul e o victimă care-şi îngenunchiază călăul.  Eu îl vegheam pe cel pe care îl salvasem/ condamnasem Apropiindu-mă pînă la a-i simţi mirosul de nisip şi algă uscată, mirosul acelui păr leşinat, extaziat/ extenuat de cabrările şi volutele cu care năpădise divanul şi privirea mea.
            Nu ştiu de-n ochiul lui se vor fi perindat furtuni. Şi habar n-am ce vedea el fugindu-i pe sub frunte. Doar că privindu-l mai de-aproape; ori că privit-am mai-ndelung, am văzut cum părul său respira o dată cu el, scîncind şi-nvîrtejindu-se ca o sirenă încurcată în propria ondulare. Un păr dansant, graţios, tulburător. De-atunci am loat aminte şi l-am urmat mereu, surprinzînd cîte o tresărire de-a acestei vietăţi; pe care el nu o băga în seamă, ori doar o stăpînea blazat.
Uneori,  şuviţe  spiralate  îi  străbăteau  spatele,  fugind într-o parte sau alta…, balansînd…, foşnind

            Apoi mi-a spus.
Că avusese şi el (cîndva) un păr blond oarecare. Creştea cît şi al altora. Dar – din clipa-n care a-nceput să moştenească, părul o loă-n galop nebun, ţîşnind din carne ca din hoit, curgînd în dîre ca de miereTăia cu furie din cea pădure, mai codru ca oricînd. Tăia cu foarfeci de grădină şi cu disperarea celui ce ştie că asemenea păr doar în sicriu mai creşte. Şi tot tăia într-un masacru dovada ceea de splendoare; însemnele unui monarh absolut care îşi refuza razele.    Se tundea perie, ofiţer în retragere continuă. Peste zece zile, un burghiu nevăzut ajungea să-i umple umerii de bucle merovingiene.
            Se tundea iar, îndesîndu-şi rămăşiţele – relicve spurcate – în perne de atlaz şi moar pe care să zacă tot el, nebunul; iar pernele ereau din ce în ce mai multe
Atunci abea am priceput nuanţa de calină destrăbălare în care cădea cînd îi steteam prin preajmă, făcînd mereu în aşa fel încît să şed taman în ce-şi lăsase-n urmă.
            Şi mi-am amintit că Villa întreagă e-un cocon ceva mai mare Dar ce ştiu eu din ce-i zidită Villa?  Şi ce ştiu eu ce soiuri cuibăresc în sacii cu părul de ofrandă, molii să-şi ţeasă catedrale din jertfa ce le tot dădea
            Samson evitînd orice Dalilă.
Samson incestuos, castrîndu-se de unul singur. Împrizonîndu-se în propriul templu.“

Pînă m-a prins în lăuntrul exasperării sale, punîndu-mă să-l descîlcesc. Şi nu oricum, ci radical.
            Nebunul îşi aşeză capul pe butuc. Înclinat, recules, mortificat. Iar eu, venind să culeg vîrtejurile grele de păr ce-i atîrnau pe jos…“

            O lovitură de secure trecu pe lîngă fruntea Moştenitorului. Amestecătura aurită se zbătu spasmodic ca un şarpe gorgon, aproape chelălăind de durere. Sau de stupefacţie. Braţ cu braţ, coroana enormă se descompunea retezată de fierul lui Orlov. (“Luaţi şi distrugeţi. Acesta este părul meu care în van şi degeaba se taie…“)
Despovărat şi senin, Moştenitorul visa odios despre cum ultima pălitură devia cîteva grade, eşuînd în creştetul lui.        
(Fantasies of no support.)

Şi se vedea cum Niki se afla taman la capătul celălalt al lacrimilor mele. Un sloi de cremene. Şi nici un ecou.“

Absalom, Absalom Ţie, părul îţi poartă de grijă.


Moştenitor → Orlov

- În tine nu există nimic care să suscite eradicarea?
- Ba da. Chiar eu pe de-a întregul!
- Atunci…, de mine de ce nu te milostiveşti?  Ce fapte bune ai mai comis
- Nu-mi încarc conştiinţa cu delicte de drept comunSingurul lucru onest pe care ştiu să-l fac e să-mi bat joc de oameni.  Şi nu oricum, ci salvîndu-le vieţile. Îi vindec dintr-un instinct criminal alternativ.

Orlov

Dar eream tot eu răbdător, paznic de eşafod; depunînd varii eforturi pentru ca suicidul moştenitor să rămîie la capitolul Miracole ratate.“


Coşmarul orcărui călău:-l aibă pe Moştenitor drept victimă.“


- Viaţa mea e intactă Viaţa mea e intactă
- Nebune  Viaţa ta e somnul meu.


Ratarea unui eşec e un succes în doi peri.“

.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire