vendredi 22 juin 2012

Acţiuni divorţioniste

(Numai un pervers se poate îndrăgosti de propria nevastă)






În cele den urmă; Maud îl lăsă baltă.
(Smoking my last cigarette I declare myself dead for you as a friend. Never to be yours again.)
Întreprinse o ultimă descindere la Villa Soter şi îşi adună boarfele, colecţia de cd-uri şi evantaiul din pene de struţ cu care punea şoferul să-i facă vînt, atunci cînd nu-i făcea altceva. Trusele de machiaj şi cele două cărţi cu subiect incert pe care le adusese drept mită/ zestre monstrului livresc care erea biblioteca Moştenitorului.
Într-una din dimineţi dădu buzna în dormitorul lui, înţepînd un parchet disperat cu nişte stiletto roşii precum copitele de drac; fîlfîind în dreapta o umbrelă numa horboţele şi frişcă iar în stînga un morman de chei printre care spînzurau şi cele de la Hispano-Suissa cea de coloarea alunei coapte. Dar Moştenitorul erea vlăguit mort de somnul ce dormise, aşa că nici nu clinti cînd Maud îi loă ogarii de la picioarele patului, tîrîndu-i să-i bage în vehicul. Din lenea în care se cantonase erea prea mulţumit să rămîie cu Rolls-ul cel hîrbuit al bunicilor. Deşi, el ar fi preferat mai abitir să scoaţă trăsura; cea de care se ruşina să vorbească de faţă cu Maud, căci aprig l-ar mai fi certat, nesuferind oarece să se învechească prin preajma sa domnească.
           

Erea o secetă plată. Lipsită de aventura oricărui nor. Fontanele dormeau împietrite. Nici de cuib pentru iele nu mai ereau bune. Un cer de aur topea cu onduleuri de opăreală. Bolţarii se încleiau precum sloiurile. Căldura sărea coarda după cum îi ardea ei.
Moştenitorul reuşi să coboare din pat după trei zile de tocat frunză la cai verzi pe pereţi – vreme dilatată în care inspectase plafonul somptuos al dortoarului.  Iar atunci cînd s-a ridicat din aşternuturi, către prînz, erea o linişte de Geneză. Nici un disc nu hîrjîia, nici un toc nu îi pisa auzul. Curentul bătu de cîteva ori în perdelele transparente ca neşte geamuri molatice. Singurul nor ce i se abătu peste gînd fu că bieţii barzoi vor suporta în continuare dieta de care el fusese iertat. Dar se consolă repede cu speranţa că ori blegeala lor va sfîrşi prin a exaspera pe Maud, ori isteria şi maniile pe care le desfăşura Maud le va aduce lor răbdarea în pragul turbării.
Se scurse pe terasă întinzîndu-se şi căscînd înspre soare mai să-l înghită. (Cîte ore mirabile făcute zob; iar eu adunîndu-le cu făraşul şi măturica.) Marea scîncea zvîntîndu-se dincolo de grădina lui de regine nocturne. Îşi trase haina pe el, albă ca şi pălăria şi ca şi tot sufletul ce se ascundea terorizat de arsura fanatoidă a verii. Se sufocă sub un costum întreg; haine perfecte ce aşteptau atenţia unei picături de sudoare. Ori măcar de sînge. Şi ţesăturile cunosc setea. În lipsă de răni se lasă adăpate cu apă şi săpun.

Cu  ziarul în faţă şi faţa sub pince-nez, Moştenitorul leorbăi o înghiţitură din ceaşca aurie în care i se slujeau cahfelele prin toate locurile în care se ducea. Foşgăială de tineret înfometat – venit de la scaldă ori de la promenadă. Albi toţi, rînjind cu neşte clanţe perfecte către muierile lor asurzitoare.   Într-o clipă de deznădejde, Moştenitorul îşi căzu capul pe spătarul scaunului, privind tîmp lambriurile din tavan; dar n-apucă să-şi termine lamentul, că pe mobila din faţa lui se prăbuşi chirurgul.
- Ce faci coane?
- Trîndăvesc,  dragule,  trîndăvesc    Cineva trebuie să o facă  şi pe-asta.
- Cred în pasivitatea ta.   Societatea îl iartă întotdeauna pe trîntor.  Pe harnic niciodată. Doar lenea e incoruptibilă.
- Hărnicie? Dumnezeule Mă schingiuieşti. Nu-ţi ajunge că schimb patru cămeşi pe zi ?!
- Prinţul Charles schimbă cinci.  Nu te sufoci pe arşiţa asta sub atîtea boarfe ? (rînjitor)
- Vreai să-mi numeri hematoamele de pe braţ?… (şi mai rînjitor!) Se poartă cocktailurile – un ac colea, celălalt în safenă. Şi amestecul savurat direct.
- Ia zi: iar a ieşit Maud cu maşina la piaţă?
- La piaţă?…
- Păi de cînd umbli matale cu Rollsul ? Doar nu te-o fi cuprins nostalghia după rabla cea antiquă; văd că n-a ţesălat-o nimeni de la ultimele inondaţii.
- Ador să umblu cu noroi pe portieră.   La urma urmei, am reuşit să scap de iapa aia care-mi dărîma grajdul cu gemetele.
- Care din ele, dragule.   Maud sau Hispano-Suissa?
- Coane Ştii bine că lenea mea striveşte mai mulţi iepuri cu o singură neatenţie. Maud şi maşina nu mai ereau de mult două noţiuni de sine stătătoare, ci capul şi coada aceluiaşi hibrid.
- Capul fiind cine?
- Maşina, of course.
Cu tot farmecul său, avea ochii goi şi se spînzurase de bolţi, gîtuit.  Mărturisirea  picura absentă.  Ceva vechi, expirat, ceva ce-ar fi trebuit să urle şi să scrîşnească. Dar care se topea inept sub ceaţa confortabilă a renunţării.
Soarele-şi zdrelea mierea printre stîncării.  Un bocet surd se înălţă la amiază printre oleandrii albi şi sculaţi în arsură ca fontanele.
- Ce mai muşcă lumina asta
Orlov clipi a plictis înspre zare; se zbătu preţ de-o clipă în răchita fotoliului ca-ntr-o colivie croită special spre a se potrivi şederii sale. Şi tresări vag amintindu-şi:
- Coane Nu mi-ai spus vreodată  Şi mereu am vrut să te întreb. Cum de-a reuşit Maud să te ia în stăpînire?
- Celălalt este întotdeauna o pradă a cărei victimă eşti. Iar cînd e vorba de eşec, am şi eu modestiile mele.  Tu, Niki, eşti chirurg de soi – pui suferindul singur să se taie şi cu briceagul ruginit să-şi zgurme-n carne.
- Şi nu ţi-e vindecarea mai cu spor atunci cînd singur îţi dai leacul?
- Lingîndu-mi propriul venin – ce cicatrice pot închide?
- Orice izvor îşi află seceta. Pînă şi unul ca al tău.

- Eine kleine tragödie: Paradisul dorinţelor decade invariabil în infernul satisfacerii. Sau: cine dă curs matrimoniului, de matrimoniu va pieri! – Soter dixit.    Maud a fost un fenomen de splendoare atîta timp cît nu a avut treabă cu nimeni. (Nici măcar eu nu comportam ştiinţă despre Maud pe vremea aia.) Socializarea nu i-a fost decît întru prăbuşire.    Voi fi emis rugăminţi ample şi reverente către Maud, să fută acasă. Deoarece mă doare să ştiu că asemenea plăceri superbe se devalorizează pe te miri ce coclauri ignobile. (My boy, my boy, dont lie to me, tell me where did you sleep last night…)

Moştenitorul îşi trecu palma prin barba scurtă, aurie ca şi părul şi ca şi ochii; şi ca şi ceaşca de lapte cu scorţişoară şi rom. Ori ca şi ceasul care se iţea simandicos din buzunarul vestei.
- Haide, Niki.  Mă-ntrebi despre cum am ajuns în proprietatea unora sau a altora În loc să mă-ntrebi despre cum se fuge pe ruptelea din preajmă-mi. Majoritatea mor.  Unii însă, îmi rămîn în memorie.
Orlov rîse metalic, îşi aprinse pipa şi-l fixă cu seriozitate pe Moştenitor:
- Cum eşti
- Dat fiind că vechile mele boale n-au mai dat nici un semn de vieaţă
- Bietul de tine. Îmi închipui cum te vei fi simţind. Dacă pînă şi boalele au început să te părăsească.
- Da.  Cum sunt-mbăt cu oţet şi vomit miere.  Atunci cînd fiecare unitate a unei fiinţe ajunge să fie hrănită cu durere, imunizarea e singurul risc iminent.
- Cu cît eşti mai nenorocit, coane, cu atît ai mai multă prestanţă. Ca puşcăriaşii care au cea mai mare pedeapsă. Sunt şi cei mai respectaţi.       Cum îţi mai merge?
- Mai mult decît perfect.
- Aha. Un mod indicativ asupra timpului trecut. Haide, zău…(agasat deja) Cum eşti?!
- O să te anunţ cînd o fi să nu mă mai pot aşeza singur în sicriu.
La-nceput, novice fiind, înjuram pe cîte careva. Sau oraşul Sau  Sau  Acum, cu înţelepciunea vîrstei, cu maturitatea – am atins un nivel de conştiinţă superior. Am dezvoltat abilitatea de-a extinde blestemul de la un singur individ asupra a tot ce e antropic.
Aş vrea să mi se slujească descîntecele cu care i-am legănat eu pe alţii. Aş vrea să mi se inculce regulile de care i-am convins eu pe ceilalţi.
- Cîtă slăbiciune. Încă mai vrei oarece. N-ar fi mai bine să laşi exteriorului această trufă cu gust sălciu? Cu ce te ai ales de pe urma vrerilor tale?
- Bube fărde nume au leac.
- Şi ce procedură vreai să urmezi?
- Abandon exterminatorul.
- Mînii pe Dumnezeu.  El îţi dă coaie cît pentru zece armasari şi tu te castrezi singur?
- Ai sta tu cu asemenea cîntare-n piept?
- De-aş avea-o.
- Ia-o, dar. Şi dă-mi-o-n schimb pe-a ta.
- Aşa dăltuită-n bazalt cum e?
- Abea atunci mai abitir m-ar bucura s-o-njunghii.
- Taman. Căci ar sări scîntei.      Spune, dar
- Ce-mi ceri? Şi cu ce drept?! În contul acelei nopţi de-ocară, cînd  neîndrăznind să mă violezi sub formă de cadavru, te-ai îngrijit să mă îngropi din nou în propria mea viaţă?    
Ascultă, atunci.


.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire